Bilete la Gaz Metan Mediaș – CS Mioveni.

Gaz Metan Mediaș joacă sâmbătă de la ora 18:30 cu CS Mioveni în prima etapă a noului sezon competițional. Biletele la acest meci se pun în vânzare în zilele de vineri și sâmbătă la casieria Stadionului Gaz Metan. Vineri programul de vânzare este între orele 16:00-19:00, iar sâmbătă în intervalul orar 15:00-18:30.

Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. De asemenea, începând de vineri dimineață se pot achiziționa bilele și online de pe bilete.ro.

Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie. De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.