Conferință de presă înaintea partidei cu FC Voluntari.

Gaz Metan va disputa marți de la ora 17:00, prima partidă oficială din acest an. Formația lui Jorge Costa va întâlni pe teren propriu cu FC Voluntari. Partida din etapa cu numărul 16 a campionatului Ligii întâi, va fi prima a returului sezonului regulat.

Înaintea confruntării cele două formații sunt vecine de clasament. Alb-negrii ocupă poziția a 12 cu 16 puncte acumulate, în timp ce ilfovenii sunt pe locul 13 cu 15 puncte.

Tehnicianul Jorge Costa a prefațat partida cu FC Voluntari în cadrul unei conferințe de presă.

Jorge Costa, Antrenor:

Așteptăm să vedem ce putem face după această pauză scurtă. Este o situație dificilă pentru toate echipele, din nefericire vremea nu este prea bună, însă știam despre acest lucru că se va întâmpla. Vom face ce putem mai bine în aceste condiții, iar asta nu este o scuză pentru că toate cluburile au avut dificultăți în a se pregăti bine pe parcursul săptămânii.

Meciul cu Voluntari este unul important, e un an nou, vrem să începem cu 3 puncte câștigate. Am muncit mult în această pauză, sunt mulțumit de cum s-au pregătit toți jucătorii în această perioadă, așa că vom vedea ce se va întâmpla, vom vedea cum va fi terenul, însă e clar că trebuie să ne adaptăm și să dăm tot ce avem mai bun.

Meciul din Cupa României pe care l-am jucat cu Voluntari a fost unul total diferit, ei au suferit atunci din cauza problemelor cauzate de COVID-19, nu e un joc pe care să ni-l amintim sau să îl uităm, a fost unul care ne-a oferit posibilitatea să mergem mai departe în competiție. Partida de mâine va fi una pe puncte, iar noi la final ne dorim să le avem pe toate 3.

Mihai Butean e suspendat pentru acest joc, mai sunt mici probleme fizice, dar suntem pregătiți.

Dacă mă întrebați despre lotul actual, sunt mulțumit de el, dacă mă întrebați dacă mai vreau jucători, da, mai vreau. Poate că vor mai pleca unul sau doi jucători acum, așa că da, avem nevoie de jucători care să îmi ofere opțiuni, însă lucrăm la asta.