Conferință de presă Mihai Teja înaintea partidei cu FC Voluntari.

Gaz Metan joacă la sfârșitul acestei săptămâni pe teren propriu, o partidă contând pentru etapa cu numărul 8 a Ligii întâi. Duminică de la ora 18:15, formația lui Mihai Teja primește vizita echipei FC Voluntari.

Ilfovenii sunt pe locul nouă în clasament cu nouă puncte strânse până acum și vin cu un moral bun la Mediaș după ce în runda precedentă au câștigat confruntarea cu Chindia Târgoviște. De partea cealaltă, gaziștii au mare nevoie de puncte în condițiile în care au pierdut ultimele patru jocuri din campionat.