Echipa feminină a Gazului Metan debutează în Liga de Junioare U15.

Prima partidă oficială va fi cea de joi, 27 mai, ora 18:00. Gaz Metan va întâlni în deplasare Academia de Fotbal şi Tenis Măgura, în prima etapă a Ligii de Junioare U15 seria a cincea. Ulterior, sâmbătă, formația pregătită de antrenorul Constantin Hanc va juca tot în deplasare cu FC Hermannstadt, iar la începutul săptămânii viitoare va întâlni pe teren propriu ACS Colțea 1920 Brașov. Cea mai bună echipă din fiecare serie se va califica în faza următoare a competiției.

Gaz Metan are în prezent un număr de 28 fete legitimate. Acestea sunt Julia Emma Antal, Mihaela Cristina Baciu, Diana Vanesa Bădescu, Maria Gabriela Blaga, Ana Maria Boda, Alexia Andreea Boian, Ioana Antonia Bucătaru, Andreea Alisa Cucerzan, Alexia Briana Magda Duma, Lavinia Teodora Groza, Teodora Alexandra Haidu, Andreea Hațegan, Sabina Maria Hodîrnău, Emilia Andreea Iezsenski, Tatiana Camelia Mănică, Laura Maria Meteș, Denisa Maria Otveș, Veronica Pascaru, Briana Maria Pîntea, Teodora Ștefania Proștean, Ariana Elena Raduly, Ștefania Nicoleta Rîșnovean, Andreea Sara Socobean, Ines Șerban, Patricia Alexia Șerban, Valeria Marcela Șirean, Mirabela Gabriela Trofin și Sonia Denisa Turdean.