Gaz Metan a remizat cu FC Hermannstadt, scor 2-2, într-un amical disputat la Mediaș.

Formația lui Ilie Poenaru a controlat autoritar prima repriză în care a marcat de două ori și a avut și alte ocazii clare de a înscrie. Sibienii au revenit în actul secund, după un penalty și o lovitură liberă deviată de zid în poartă.

Gaz Metan a deschis scorul în minutul 9 după o fază fixă. Ronaldo Deaconu a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, iar Vlad Morar a marcat cu o lovitură de cap din centrul careului mic. Peste opt minute, alb-negrii și-au dublat avantajul de pe tabela de marcaj. Răzvan Trif l-a deschis pe Ioan Filip în partea stângă, acesta a pătruns în careul de 16 metri, a întors mingea pentru Ronaldo Deaconu venit lansat, care a șutat și dus scorul la 2-0.

În minutul 67 o minge șutată din partea dreaptă a terenului l-a lovit în mână pe Mihai Lixandru în careul de 16 metri, iar arbitrul a indicat punctul cu var. A executat și transformat lovitura de pedeapsă Andrei Sîntean. În minutul 88, Petrișor Petrescu a executat o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri, lateral stânga, iar mingea a fost deviată de zid și a intrat în poartă.

Foto: Valentin Macrea