Gaz Metan primește la Mediaș vizita celei mai în formă echipe din Liga întâi.

FCSB are cinci victorii în campionat, ocupă prima poziție a clasamentului și are un golaveraj impresionant de +18. Pe de altă parte, alb-negrii stau și ei foarte bine cu moralul după ce au obținut două victorii consecutive în deplasare, pe terenul campioanei CFR Cluj, iar apoi cu UTA Arad, partide în care au marcat cinci goluri și au primit doar două.

În aceste condiții, meciul de luni seara de la ora 21:00 care va închide practic runda cu numărul 11 a campionatului Ligii întâi, se anunță a fi unul spectaculos.

Jorge Costa, Antrenor:

Este încă un joc foarte important, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din România, în opinia mea, echipa care joacă cel mai bun fotbal, cu mult potențial, cu mulți jucători deosebiți, cu un antrenor bun. Au calitate individuală și joacă ca o echipă, așa că da, ne așteptăm la un meci foarte greu. Pe de altă parte și noi vrem să facem în continuare treabă bună și să avem rezultate bune. Știm că pentru a câștiga astfel de jocuri trebuie să fim concentrați 100% la toate aspectele sale, să facem un număr minim de greșeli, însă asta va fi greu împotriva unor astfel de jucători precum cei pe care îi are FCSB.

Uneori este bine când vine pauza datorată jocurilor echipei naționale, pentru a munci, pentru a-ți îmbunătăți jocul. Din acest motiv pauza competițională a fost bună, pentru că am putut munci la unele aspecte ale jocului, dar ca să fiu sincer, după două victorii consecutive, mi-e teamă că am putea uita niște lucruri pe care le-am făcut bine. Când ești în situația de a veni după două victorii consecutive, vrei să joci cât mai repede, să îți menții forma bună. Ne confruntăm și cu o serie de probleme, dar asta nu este o scuză. Luni vom trimite 11 jucători în teren în care am încredere, așa că suntem pregătiți să jucăm și să luptăm pentru cele trei puncte. Da sunt câțiva jucători cu probleme medicale, sau care lipsesc, dar veți vedea asta luni. 

Să pui suflet e important în toate jocurile, în toate zilele, la toate antrenamentele. Trebuie să fim concentrați 100%. La acest gen de jocuri sunt convins că jucătorii mei vor fi concentrați în totalitate. În opinia mea, când joci împotriva unei echipe mari, ca și antrenor nu trebuie să pui mai multă presiune decât există deja. Oricum e doar un meci, 11 contra 11, avem o singură minge, iar pe durata lui vom vedea ce va fi, orice se poate întâmpla.

Francisco Junior, Jucător:

Va fi un meci foarte greu, ei sunt pe primul loc cu un motiv, pentru că joacă bine și marchează multe goluri, dar și noi credem în echipa noastră, în spiritul ei, așa că vom intra în teren și vom lupta până în ultimul minut. Ne respectăm adversarul bineînțeles, așa cum am spus sunt o echipă mare și vor veni după cele trei puncte, așa că va fi un meci foarte interesant, dar și noi suntem setați să obținem victoria.

Muncim în fiecare zi pentru a obține victorii și simt că spiritul echipei e tot mai puternic. Vom încerca să ne comportăm ca o echipă, să urmăm instrucțiunile primite de la antrenor, însă acesta va fi un meci foarte greu, așa cum am spus deja.

Fotbalul este uneori foarte ciudat, dar noi vom încerca să jucăm ca o echipă, să jucăm împreună și să profităm de șansele pe care le vom avea. Acesta este fotbalul, când nu profiți de șansele pe care le ai sfârșești prin a pierde sau a face egal. În acest moment lucrurile merg bine pentru noi și vrem ca ele să rămână așa, însă trebuie să facem tot ceea ce ține de noi, să fim umili și să luptăm meci de meci, pentru că fiecare este diferit.

În ceea ce mă privește totul este bine până acum, staff-ul, colegii mei sunt uimitori, antrenorul mi-a acordat timp, pentru că așa cum am mai spus nu am jucat timp de cinci luni, acestea sunt primele mele meciuri. Încercăm să ne cunoaștem reciproc, să vedem cum jucăm, toate se pot rezolva și vom vedea ce va fi în continuare.